Forma corpului
      De obicei, un peste se reprezinta desenand un fus alungit: e intr-adevar forma cea mai intalnita, cea care in faciliteaza inotul. Forma lui hidrodinamica ii permite sa efectueze demaraje rapide si sa atinga viteze deloc neglijabile (uneori pana 10 pana la 20 km/h) intr-un mediu care ii opune o oarecare rezistenta. Dar exista si alte forme, foarte asemanatoare cu modul de viata al pestelui: cele care traiesc pe fundul apelor au un abdomen plat, cele care traiesc in ape pline de vegetale si crengi au un corp scurt, indesat si subtire care le permite sa se strecoare printre obstacole. Este cazul numerosilor pesti care traiesc in zona recifelor de corali, si care se fofileaza printre blocurile de corali. In fine, un anumit numar de pesti sunt inclasabili, deoarece formele atat de variate si de bizare corespund intotdeauna unui mod de viata specific, acestor vietuitoare.

     Inotatoarele
      Pestii au mai multe tipuri de inotatoare, fiecare avand un rol precis. Forma si numarul lor servers uneori la clasificarea in diferite familii. Se disting inotatoare impare, reprezentate de un unic exemplar, mai ales dorsala si anala. Ele servers la stabilizarea pestelui la oprire sau la viteza mica; ele sunt repliate la vitele mai mari. Inotatoarea codala (impropriu numita codala) joaca, impreuna cu partea posterioara a corpului, un rol de propulsie. La unele specii, mai ales la familiile Caracidelor si la pestii-pisica (welse/sanitari), exista o mica inotatoare suplimentara intre dorsala si codala care poarta numele de inotatoare adipoasa, neavand nici o utilitate reala, ea reprezentand un simplu rudiment.
      Inotatoarele perechi, dispuse simetric de fiecare parte a corpului, se numesc inotatoare pectorale si pelviene. Ele servesc la stabilizare, la oprire, la franare, la schimbarile de directie: in plan vertical, de la suprafata spre fund, si invers, si in plan lateral, de la stanga la dreapta. Toate inotatoarele, compuse dintr-o membrana intinsa pe niste nervuri, se pot replia de-a lungul corpului, cu exceptia celei codale. Inotatoarea adipoasa nu e decat o mica cuta de piele, fara nervuri. Cand acestea din urma depasesc inotatoarea, pestii se numesc spinosi, reprezentand un pericol pentru acvariofili, cum este cazul porcului de mare cu tepi.
      Unii pesti de acvariu au inotatoare de forma si marime foarte diferite de cele pe care le putem intalni in natura. Ele au fost obtinute in urma unor selectii indelungate efectuate de-a lungul a numerosi ani de catre acvariofili. Efectul estetic este garantat, dar acest lucru poate uneori sa modifice comportamentul pestelui, mai ales in viteza lui de deplasare. Pestii cu inotatoare mari, in forma de voaluri, s-au indepartat foarte mult de verisorii lor salbatici, ajunsi in desuetudine si care nu se mai intalnesc in acvariile noastre. Ne putem uneori intreba despre scopul acestor selectii: se obtin, cu siguranta, pesti foarte frumosi, dar nu sunt oare si specimene frumoase care exista pur si simplu in natura?

     Mucusul, pielea si solzii
      Corpul pestilor este acoperit cu un mucus care joaca un dublu rol: sporirea hidrodinamismului, facand pielea foarte neteda, si protectia impotriva patrunderii parazitilor sau elementelor patogene. Acest ultim aspect este foarte important, de aceea nu trebuie sa manipulam pestele cu mana: riscam sa-i afectam mucusul si sa facilitam dezvoltarea diverselor boli. Contrar unei idei raspandite, solzii nu depasesc nivelul corpului, ei sunt parte integrata a pielii, si se pot observa ca un strat fin de epiderma translucida. Atunci cand un solz este indepartat, ranit sau smuls, pielea este afectata si vulnerabila la actiunea agentilor patogeni.

     Coloratia
      Fiecare peste are o coloratie de baza care se poate modifica. Aspectul stralucitor si metalizat, obtinut de cristalele incluse in celulele pielii, variaza in functie de unghiul sub care cade lumina. Culorile se datoreaza diferitilor pigmenti situati in epiderma. Ele pot varia lent, sub control hormonal, pentru reproducere sau camuflaj, sau mai repede, sub control nervos, pentru fuga si agresivitate. Coloratia unui peste poate sa se modifice in egala masura indicand acvariofilului starea generala a pestelui in caz de boala.
      Coloratia pestilor este o caracteristica extrem de importanta. Aceasta variaza in functie de varsta si de dispozitia pestelui la un anumit moment. Unii pesti care traiesc in recifele de corali resping chiar si indivizi din propria lor specie sau dintr-o specie apropiata care au coloratie apropiata de a lor(Pomacantide numiti si pesti-ingeri - de exemplu): ei sunt considerati dusmani care ar incerca sa-si insuseasca teritoriul si resursele alimentare. De aceea propria lor progenitura prezinta o coloratie foarte diferita de cea a adultilor, pentru a nu fi confundata.
      Pentru a se proteja, unii pesti adopta o tinuta de camuflaj pentru a se confunda cu ambianta, sau din contra, isi diminueaza intensitatea culorii pentru a trece neobservati. Astfel, benzile verticale intunecate ale scalarului ii permit sa se ascunda printre crengile si plantele din apa. La un anumit numar de specii, masculul si femela abordeaza coloratii foarte diferite, ceea ce le permite sa se recunoasca. E cazul unui mare numar de Ciclide, din lacurile africane, insa acvariofilul profita de aceasta facilitate pe care natura i-o ofera. In momentul reproducerii, un mascul abordeaza culori vii pentru a seduce femela si timpul paradei puptiale, dar si pentru a impresiona si indeparta concurentii. E cazul lui meeki, Ciclide din America centrala, al carui cap devine rosu aprins in partea de sus in momentul reproducerii.

     Capul
      Oricare ar fi forma sa, conica, mai alungita sau mai masiva, el prezinta niste organe importante:
- mai intai ochii , foarte mobili si fara pleoape. Aceasta mobilitate a ochilor permite pestelui sa acopere, pe langa pozitia laterala, si un larg camp de vedere de circa 270°. In schimb calitatea vazului unui peste este mijlocie: dincolo de o anumita distanta, el distinge mai degraba forme decat detalii. Pestele, foarte sensibil la variatiile de lumina, detecteaza chiar si slabe intensitati luminoase, cum ar fi cea a Lunii, putand recunoaste culorile.
- urmeaza apoi gura , a carei forma si marime sunt legate de regimul alimentar. Pestii carnivori au in general o gura mare care se poate deschide larg. Ea este prevazuta cu numerosi dinti ascutiti, uneori indoiti spre inauntru pentru a prinde mai bine prada. Pestii omnivori si ierbivori au o gura mai mica, iar dintii plati sunt perfect adaptati la mestecarea alimentelor. Pozitia gurii e si ea un indiciu asupra comportamentului alimentar: o gura in pozitie superioara arata ca pestele isi prinde hrana la suprafata apei, o gura in pozitie terminala arata ca pestele vaneaza in plina apa, o gura in pozitie inferioara arata ca pestele mananca de pe fundul apei.

     Respiratia
      Apa este aspirata prin gura pestelui, scalda branhiile lasand la nivelul lor oxigenul necesar vietii si este expulzata datorita miscarilor operculului, care le acopera. Exista mereu apa care scalda branhiile. Nevoile de oxigen sunt invers proportionale cu marimea pestilor, speciile mici sunt mai mari consumatori: zece pesti de 1g consuma mai mult ca un peste de 10g.

     Mustatile
      Pestii care traiesc pe fundul apei sau in mediu intunecat (culoare sau turbiditate a apei) au mustati in jurul gurii (Corydoras, Botia...). Acestea au un rol tactil si senzitiv deoarece permit, completand sau inlocuind ochii, sa detecteze mai usor hrana specifica lor.

     Narile
      In numar de doua sau patru, ele sunt situate in fata ochilor. Nu au rol in respiratie. Dar, prelungite in interiorul capului printr-un sac olfactiv, percep si analizeaza mirosurile.

     Operculul
      El protejeaza branhiile si asigura circulatia apei prim miscari regulate ale valvei, pentru ca acestea sa fie mereu in contact cu elementul lichid din care isi extrag oxigenul. Termenul de "auz", folosit uneori de o maniera abuziva, desemneaza deschizatura ce se datoreaza miscarilor operculului, prin care iese apa care a irigat bronhiile.

     Linia laterala
      Simetrica de fiecare parte a corpului, linia laterala e mai mult sau mai putin vizibila, in functie de specie. Ea este constituita dintr-o succesiune de pori apropiati care comunica cu un canal situat sub piele. Acest organ important nu exista la celelalte animale. In timp ce gustul si mirosul, foarte dezvoltate la pesti, ii permit sa recunoasca nu numar mult mai mare de mirosuri decat omul, chiar intr-o concentratie slaba, linia laterala, datorita celulelor sale speciale, detecteaza si analizeaza vibratiile apei si transmit aceste informatii creierului: pestele este avertizat prin acest mijloc de apropierea unui dusman, a unei prazi... sau de apropierea acvariofilului. Importanta liniei laterala este manifestata la pestele tera orb (Anoptichthys jordani), care nu se loveste niciodata de un obstacol cu toate ca nu are ochi.

     Creierul
      In comparatie cu celelalte animale mai evoluate, creierul pestilor e destul de simplu. Partile creierului corespunzand vazului si mirosului sunt deosebit de dezvoltate, demonstrand importanta acestor simturi.

     Scheletul
      Evident, el sustine corpul pestelui, dar este mai putin robust decat al unui animal terestru, caci un peste, in parte eliverat de gravitatie, este "purtat" de apa. Nu e mai putin adevarat ca relativa fragilitate a acestui schelet este un inconvenient, intalnind adeseori pesti cu scheletul torsionat.

     Sistemul respirator si circulator
      Acest sistem este de un tip special. Sangele incarcat cu gaz carbonic este impins de inima pana in branhii, unde se oxigeneaza. Natura a dotat pestii cu opt branhii (patru de fiecare parte), fiecare formata din doua lamele. Suprafata totala a acestor organe esentiale, desfasurate, ar fi aproape egala cu cea a corpului pestelui. Culoarea rosu aprins a branhiilor se datoreaza abundentei irigatiilor sangvine. O culoare mai intunecata este simptomul unei probleme respiratorii. Branhiile sunt foarte fragile, susceptibile de a fi afectate de materiile in suspensie sau de paraziti, iar atunci pestele va capata mai putin oxigen, cu consecintele nefaste pe care vi le puteti imagina. Dupa o trecere in branhii, sangele rosu aprins, bogat in oxigen, iriga corpul, oxigenul va arde substantele energetice din alimente in organe. Pestii din familia Belontiidelor, care traiesc in ape in care in unele momente oxigenul se rarefiaza, poseda un organ special pentru captarea oxigenului atmosferic.

     Sistemul digestiv
      Nu are o caracteristica particulara, doar stomacul este extensibil si poate cuprinde prazi mari, mai ales la pestii carnivori. Digestia incepe in stomac si continua in intestin. In cazul unei prazi mari, ea poate dura cateva zile; in acvariu ea nu depaseste cateva ore fiind vorba de alimente artificiale.

     Sistemul excretor
      El permite materiilor nedigerate sa fie evacuate prin anus sub forma de excremente, sau fecale. Urina se formeaza in rinichi, situati sub coloana vertebrala, fiind evacuata prin porul urinar. Sa notam ca pestii elimina si substante azotate prin branhii. Toate substantele excretate contin azot si sunt toxice pentru animale. Intr-un acvariu bine echilibrat, ele sunt transformate in nitrati.

     Vezica inotatoare
      Pestii au o vezica inotatoare, sau vezica gazoasa. E un organ legat de sistemul digestiv, care se umple mai mult sau mai putin cu gaz favorizand regularizarea plutirii. Ei o golesc cand se scufunda si o umplu cand plutesc. Pestii care traiesc pe fundul apei au in general o vezica inotatoare redusa sau absenta, deoarece inoata destul de rar in plina apa.

     Organele de reproducere
      Masculii au doua testicule legate de canalele deferente; femelele au doua ovare prelungite in oviducte. In cele doua cazuri, produsele sexuale, spermatozoizi si ovule, sunt evacuate prin orificiul genital. Fecundarea icrelor fiind externa, adica avand loc in apa, nu exista organ de imperechiere si fecundare, exceptie facand pestii vivipari.

     Inotul
      Propulsarea animalului se face mai ales de catre partea posterioara a corpului, mai ales de inotatoarea codala, celelalte inotatoare jucand rol stabilizator si directional. Cu cat un peste are forma mai hidrodinamica, cu atat e capabil de demaraje bruste si de inot rapid., adica un atu incontestabil pentru capturarea prazii sau fuga din fata unui dusman. Nu e recomandat sa punem in acelasi acvariu pesti rapizi si vivace (mrene) impreuna cu specii mai lente si mai linistite (gurami), acestia din urma putand fi frustrati de hrana pe care acvariofilul le-o distribuie.

     Comportamentul
      Comportamentul pestilor in acvariu reflecta modul lor de viata natural, modificat de faptul ca traiesc intr-un loc mai stramt: ei sunt mai rapizi si mai usori in contact cu alte specii. Aceeasi specie poate adopta comportamente diferite de la un acvariu la altul, in functie de volum si de ceilalti locuitori.
Comportamentul teritorial
Daca el exista in biotopul de origine, comportamentul teritorial se reproduce in captivitate, fiind uneori chiar exacerbat. Un teritoriu este un loc de viata permanent sau temporar (durand, de exemplu, in perioada de reproducere) a carui intindere este proportionala cu marimea pestelui. Cel care locuieste pe acel teritoriu cauta sa indeparteze indivizii din propria specie, dintr-o specie apropiata sau total diferita. Suprafata trebuie sa fie suficienta pentru ca pestele sa poata gasi refugiu, hrana si pesti de sex opus pentru a se reproduce. In acvariu e important sa prevedem pentru anumiti pesti un teritoriu cu adaposturi si ascunzatori, mai ales pentru speciile marine.
Comportamentul in grup
Forta este data de unire, iar traiul in grup permite o mai buna aparare. Intr-adevar, de departe, un grup sau un banc de pesti apare ca o masa ce poate surprinde si intimida dusmanul. Viata in grup favorizeaza si reproducerea, caci un individ are mai multe sanse sa intalneasca un peste se sex opus. Unitatea si organizarea unui grup sunt reglate de un ansamblu de semnale invizibile pentru ochiul omului: folosirea liniei laterale permite tuturor pestilor, de exemplu, exitarea ciocnirilor cu alti pesti.
Comportamentul de dominare
Indivizii mai mari ii domina pe cei mici din aceeasi specie. Atunci cand acestia din urma cresc, ei sunt indepartati din teritoriu. Comportamentul de dominare are un aspect practic si social: dominantul va avea prioritate la hrana sau la alegerea individului de sex opus. Pestele cel mai dominat, situat in partea de jos a scarii sociale, este in permanenta agresat si nelinistit; trebuie sa se ascunda in majoritatea timpului, iar cresterea lui este afectata. E cazul unui numar de specii de Ciclide africane.
Relatia prada-pradator
In mediu natural, unii pesti se hranesc cu alti pesti de o marime inferioara lor; apare aici o incompatibilitate intre ei in conditii de acvariu. Trebuie avut grija, de exemplu, sa nu punem Ciclide sud-americane cu Caracide.
Agresivitate
Uneori asistam in acvariu la fenomene de agresivitate intre pestii de aceeasi specie, sau din specii diferite. Aceasta agresivitate e intotdeauna justificata, deoarece ea priveste apararea teritoriuluisau a alevinilor. E o problema de spatiu. Aceste fenomene se produc rar in marile acvarii. Totusi, un peste nou introdus intr-un acvariu va fi adeseori considerat un intrus, sau o prada, si va fi nelinistit.

     Cresterea si longevitatea
      Spre deosebire de fiintele umane, pestii au o crestere continua in tot cursul vietii. Mai rapida la inceput, ea scade odata cu inaintarea in varsta. In acvariu, marimea pestilor este, in majoritatea timpului, inferioara celei din mediul natural, cauza fiind spatiul stramt. Putem face o experienta: un individ a carui talie prestabilizata incepe sa creasca din nou daca este pus intr-un recipient mai voluminos.
      In ceea ce priveste longevitatea, ea variaza in functie de specii: circa un an pentru speciile mici, de la doi la cinci ani pentru majoritatea pestilor. Se cunosc cazuri de exemplare care au atins respectabila varsta de zece ani si mai mult: e vorba de pesti mari, mai ales specii marine. E foarte greu de indicat o longevitate optimala, pentru o specie data, deoarece conditiile ambientale sunt foarte deosebite in functie de specie si de tipul de acvariu.

     Ce trebuie sa facem pentru a limita agresiunile din acvariu?!
      Nu trebuie sa punem alaturi pesti a caror incompatibilitate este recunoscuta, e vorba mai ales de pestii marini, si sa le acordam un volum cat mai mare. Trebuie sa amenajam un anumit numar de adaposturi si ascunzatori, realizate in functie de marimea pestilor. Putem amesteca si specii cu moduri de viata diferite, de exemplu pesti de profunzime medie (mreana, danio...) si pesti de fund (botias) care nu isi fac concurenta.